Realismul este un curent literar apărut în secolul al XIX-lea, caracterizat prin reprezentarea veridica a realitatii, printr-o viziune obiectiva si impartiala asupra lumii exprimată în opere cu tematică socială, cu situații și personaje tipice.
Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu apărut în 1930 ilustrează trăsăturile romanului tradițional cu note mitice, fiind un roman obiectiv, prin specificul relației dintre narator si personaj și realist prin tematică socială abordată, structura omogena, respectarea principiului veridicității și prezenta personajelor tipice.
O primă trăsătură pentru încadrarea romanului în realism este prezența verosimilului: prin toponime, unele din ele reale, Dorna, Tarcău, apa Bistriței , altele fictive utilizate pentru a marca autentic traseul Vitoriei, Suha, Sabasa, Cruci, și situația veridică în care 2 oieri îl ucid pe celălalt pentru bani.
O a doua trăsătură este perspectiva narativă a romanului „Baltagul” este una obiectivă, cu o viziune „dindărăt”, apartinand unui narator omniscient, omniprezent și heterodiegetic, care relatează cursul evenimențial la persoana a III-a. Mai mult, în vederea obținerii efectului de verosimilitate, în finalul discursului epic vocea naratorială îi este împrumutată protagonistei, Vitoria Lipan fiind cea care, la scena parastasului, prezintă în detaliu întâmplările care au avut ca finalitate moartea soțului ei.
În ceea ce priveşte tema acestui roman , se poate vorbi mai degrabă de o împletire tematică, datorită stratificării planurilor narative ale operei : tema vieţii şi a morţii, precum şi cea a căutării adevărului se întemeiază epic pe motivul călătoriei iniţiatice şi explorative, având ca scop cunoaşterea şi restabilirea justiţiei.
Titlul romanului Baltagul pune întregul univers al cărţii sub semnul dualităţii : baltagul, topor cu două tăişuri, este, în acelaşi timp, armă a crimei şi a răzbunării, simbolizând viaţa şi moartea.
Reprezentativă pentru tema abordată este prima parte a discursului epic. Dacă la început, Vitoria Lipan este descrisă exclusiv prin însuşiri generale, ca un exponent al lumii arhaice, odată cu părăsirea locurilor natale în căutarea soţului dispărut aceasta dezvoltă o serie de caracteristici neobişnuite pentru o ţărancă de la munte care respectă legile familiei de tip patriarhal. De exemplu, evocativ este episodul narativ în care protagonista devine o aprigă apărătoare a tradiţiilor, dispusă spre o corecţie exemplară a fiicei sale, Minodora, pentru că aceasta tinde să încalce rânduiala veche. In schimb, în „lumea de jos”, a civilizaţiei conduse după legi scrise, deşi porneşte cu o anumită sfială, se adaptează aproape fără efort la noile condiţii, fiind chiar dispusă să preia în lumea ei obiceiuri pe care le consideră binevenite. Ea devine o femeie cu iniţiativă, fapt de neconceput în ordinea arhaică.
O altă scenă ce pune în lumină tema operei este cea finală, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul culminant, repovestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.
La nivel compozitional, textul este structurat pe 16 capitole, urmărind două coordonate fundamentale, aspectul realist, reconstituirea monografică a lumii pastorale şi căutarea adevărului, şi aspectul mitic, sensul ritual al gesturilor personajului principal. Orizontul mitic include modul de înțelegere a lumii de către personaje, traditiile pastorale, dar şi comunicare om-natură şi mitul marii treceri.
Personajele sadoveniene oscilează între tipicitate şi atipicitate. În romanul „Baltagul”, ca în orice roman realist, întâlnim tipuri: soţia devotată, fata de măritat, flăcăul, negustorul evreu, preotul, vrăjitoarea satului. Vitoria Lipan este personajul principal, rotund, dinamic, puternic individualizat, reprezentând tipul femeii justiţiare . Este soţia lui Nechifor Lipan, oier priceput, împreună cu care are doi copii, Minodora şi Gheorghiţă. Sugestiv este numele ei: Vitoria, formă populară de la „victorie”, întrucât femeia a reuşit să-şi atingă scopul.
In concluzie, valorificand argumentele demonstrate anterior, ”Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman realist-mitic.
Vezi si Caracterizare Baltagul
1 thought on “Referat Baltagul”