Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau in proza, care infatiseaza viata reala printr-un conflict complex și puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu sufletul plin de framantari si stări contradictorii. Acțiunea este încărcată de tensiune și scene violente, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit.
Parabola dramatică Iona de Marin Sorescu a fost publicată în anul 1968 şi formează alături de piesele “Matca” şi “Paracliserul” trilogia intitulată sugestiv “Setea muntelui de sare”.
Discursul dramatic este reprezentat de un solilocviu, construit din enunţuri scurte, multi aforisme, în genul poeziei soresciene. Personajul, singurul personaj vorbitor al piesei, meditează asupra marilor probleme ale existenţei precum: viaţa, moartea,, libertatea, singurătatea, ceea ce conferă caracter filozofic operei.
Tema este condiția omului modern ce trăiește într-o lume desacralizată, al cărei sens nu-l poate înțelege, de unde nevoia de a descoperi sinele interior, locul în univers.
Titlul este simbolic și amintește personajului eponim, care deși nu are măreția eroilor din tragediile grecești, că este superior prin putința descoperirii sinelui.
Iona este personajul principal, eponim, individual și complex prin problematica pe care o propune, dar și modern prin construcția sa atipică.
Iona este personajul principal, singurul personaj de altfel. Din punct de vedere social, el este un pescar pasionat. Din punct de vedere moral și psihologic, Iona trăiește drama aspirației spre libertatea absolută. Acesta este optimist, visător și chiar o fire reflexivă. El caută să evadeze din toate burțile de pește, simboluri ale limitărilor exterioare, spintecându-le succesiv, dar este dezamăgit să descopere că acestea nu se sfârșesc de fapt niciodată, iar singura soluție de evadare este reîntoarcerea în sine. Gestul final al sinuciderii are sens simbolic al acestei reveniri la sine – nu o să evadeze niciodată prin exterior.
Principala trăsătură de caracter a personajului este reflexivitatea, redată prin logos și prin simbolurile în cadrul călătoriei sale de regăsire a propriei identități.
O prima scenă reprezentativă, din care reiese reflexivitatea personajului se regăsește la nivelul tabloului al II-lea, când Iona se află în interiorul primului pește și se întreabă dacă a fost înghițit de viu sau de mort. El vorbește foarte mult, discursul fiind expresia supraviețuirii, mijlocul prin care oamenii rezistă chiar și în fața absurdului existențial. Comentariile personajului pe marginea morții, a timpului și a destinului sunt făcute într-o tonalitate ironică: ”Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă și-n salcâmul din față casei.” Descoperirea cuțitului, ca o posibilă cale de salvare, îi declanșează bună dispoziție și, înzestrat cu simțul umorului, el se adresează peștelui, întrebându-l cum de a putut face o asemenea greșeală motivând prezența cuțitului prin faptul că peștele este tânăr și “lipsit de experiență”. El crede că ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet, pentru a nu pătrunde nimeni cu un cuțit în el, în sensul că oamenii trebuie să fie atenți la cei pe care îi primesc în inimă lor pentru a nu fi răniți.
O altă scenă reprezentativă din tabloul al III-lea surprinde personajul în burta celui de-al doilea pește. El se imaginează în viață intrauterină, alături de un frate geamăn pe care nu-l poate însă vedea și formulează o concluzie tristă: ”Neglijezi azi, neglijezi mâine, ajungi să nu-ți mai vezi fratele”. Prinși în rutina vieții, oamenii se înstrăinează, deși simt acut nevoia de comunicare, idee redată prin afirmația că femeile însărcinate stau laolaltă “ca să vorbească pruncii nenăscuți între ei”. Acesta dorește să-i scrie mamei să-l mai nască încă o dată sau de mai multe ori, pentru că noi, oamenii, pierdem mereu câte ceva în viață și nu avem șansa de a o lua de la capăt.
Un alt element de compoziție este modul de expunere, și anume monologul. „Ca orice om foarte singur, Iona vorbește cu sine însuși, își pune întrebări și-i răspunde, ca și când în scenă ar fi două personaje”. Modul de expunere este relevant pentru drama personajului și pentru conflictul interior puternic trăit de acesta pentru că tot ce știm despre personaj este ce ne spune în conversațiile cu sine.
Prin personajul Iona, Marin Sorescu prezintă condiția omului modern care se descoperă singur în Univers și aspirația acestuia spre cunoaștere și comunicare.