Realismul este un curent literar apărut în secolul al XIX-lea, caracterizat prin reprezentarea veridica a realitatii, printr-o viziune obiectiva si impartiala asupra lumii exprimată în opere cu tematică socială, cu situații și personaje tipice.
,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicată în 1881 este o nuvelă realistă, de factură psihologică, prin conflictul interior, surprinderea tensiunilor sufleteşti ale personajului.
Tema nuvelei o constituie consecinţele nefaste ale setei de îmbogăţire, autorul prezentând decăderea morală a lui Ghiţă din cauza patimii pentru bani.
Titlul este mai degrabă ironic, aluziv, întrucât locul întâmplărilor este mai degrabă unul cu ghinion, care aduce nenorociri. Moara se dovedește a fi cu noroc doar pentru câștiguri necurate.
Personajul principal, în jurul căruia se construiește firul epic, este Ghiță, un personaj complex, ,,rotund”. Erou complex, construit în manieră realistă, reprezintă tipul cârciumarului.
Statutul social și economic este modificabil, căci la început Ghiță este un cizmar dintr-un sat ardelenesc, nemulțumit de traiul prea sărăcăcios. Pentru el, sărăcia echivalează cu lipsa demnității și, de aceea, ia în arendă hanul numit “Moara cu noroc” și devine cârciumar. Inițial câștigă banii cinstit, dar, treptat, intrând în afaceri necurate, acceptă să facă bani și pe căi necinstite.
Statutul psihologic al personajului este dezvăluit treptat prin urmărirea treptelor
dezumanizării și a conflictului interior care îl macină, distrugându-i liniștea sufletească. Nuvela înfățișează procesul îndepărtării de familie în paralel cu cel al degradării morale a hangiului. Treapta supremă a dezumanizării este atinsă când o folosește pe Ana drept momeală, pentru ca jandarmul Pintea să-l prindă pe Lică cu bani însemnați asupra lui, apoi o ucide.
Portretul moral este construit în jurul unei dominante trăsături: patima înavuțirii.. Din familist convins, ajunge să regrete că are nevastă și copii: „Vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăienjeneau parcă ochii: de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi, capul în primejdie”
O scenă semnificativă o reprezintă venirea lui Lică la cârciumă. Aflând că moara are un nou proprietar, Lică îi face o vizită pentru a se asigura că va fi omul lui şi că îl va ajuta cu diverse informaţii. La început Ghiţă refuză, iar tâlharul îi ia toţi banii agonisiţi până se decide să se supună ordinelor lui. Dorinţa de îmbogăţire este mult mai mare decât cea de a-şi proteja familia şi a rămâne cinstit, drept dovadă fiind faptul că, într-un final, Ghiţă acceptă oferta. Aceasta secventa surpinde dorinta aprinsa de inavutire a lui Ghiță și începutul procesului de dezumanizare.
O alta scena relevantă este finalul nuvelei. Dorind sa il prinda pe Lica, după ce și-a recuperat banii și ceva în plus, Ghita îi întinde o capcană. O lasa pe Ana la carciuma sa fie sigur ca Samadaul ramane peste noapte, în timp ce el se duce după jandarmul Pintea. Cand se întoarce la moara, își da seama că soția l-a înșelat si cuprins de o gelozie extremă, o injunghie. Ghiță este și el ucis de oamenii Samadaului, iar Lica isi gaseste sfarsitul izbindu-se de un stejar. Scena surprinde obsesia personajului central, dispus să-și sacrifice persoanele dragi în numele răzbunării. Consecințele acestei obsesii și ale lacomiei sunt vizibile în sfârșitul tragic al tuturor personajelor implicate.
În nuvela psihologică, conflictul central este unul moral, interior, aparţinând protagonistului. Personajul principal, Ghiţă se luptă cu dorinţa de cinste, alături de familia sa şi cu setea de bani care încearcă să-l domine. Conflictul interior se manifestă şi în plan exterior prin relaţiile pe care hangiul le are cu familia sa, de care se distanţează, şi cu Lică Sămădăul, pe care îl confruntă.
Perspectiva narativã este obiectivã, naraţiunea realizându-se la persoana a III-a de către un narator omniscient şi omniprezent. Aceasta este dublatã de vocea bãtrânei, soacra lui Ghiţã, în cuvintele căreia se ascunde vocea auctorială, iar intenția moralizatoare este astfel pusă sub masca obiectivității. Batrâna este simbolul omului cu experienţa de viaţa, cunoscătoare a legilor nescrise ale lumii satului, păstrate din generaţie în generaţie și care intervine în momente esenţiale, trăgând anumite concluzii.
In concluzie, Ghiţă, personajul principal al nuvelei „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, este un personaj rotund, complex, al cărui statut social şi moral se transformă pe parcursul operei.