Basmul este opera epica in proza de dimensiuni medii, care prezinta lupta dintre bine si rau incheiata cu victoria binelui și călătoria eroului spre maturizare.
Opera literară „Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă a apărut la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare” si este un basm cult. Basmul cult are autor cunoscut, fabulosul este tratat în manieră realistă, personajele au atât calităţi cât şi defecte și sunt construite prin supradimensionare.
Tema basmului e lupta dintre bine şi rău, încheiată prin victoria binelui. De asemenea, eroul parcurge o călătorie iniţiatică, a maturizării, pentru dobândirea unor valori morale.
Personajul principal şi eponim al basmului este Harap-Alb. Oximoronul ,,Harap-Alb” ce reflectă condiţia duală a personajului: “Harap”- rob, slugă, “Alb”- de origine nobilă.
Statutul social al protagonistului se modifică din incipitul textului pănă la final. Astfel, cel care la început era mezinul timid şi neîncrezător în forţele proprii, acceptand condiţia umilă de slugă, la final ajunge să-şi asume rolul de împărat.
Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calităţile necesare unui viitor împărat: bunătatea, milostenia, curajul, cinstea şi demnitatea.
Psihologic, observăm că Harap-Alb este surprins pe parcursul întregului proces de maturizare. La început este nesigur în faţa deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a asumat. Pe parcurs îşi dezvoltă, însă personalitatea, dobândind calităţi precum: curajul, încrederea în sine, calităţi pe care le dovedeşte datorită probelor la care este supus de Spân.
Proba podului este o primă scenă semnificativă pentru curajul de care da dovada Harap-Alb. Astfel, după eșecul fraților săi, mezinul este răsplătit de Sfânta Duminică pentru bunătatea de care a dat dovadă și este sfătuit să ceară calul, armele și straiele cu care a fost tatăl său mire, repetând, astfel, inițierea craiului. Trecerea podului echivalează primul nivel al maturizării lui Harap-Alb și deschiderea acestuia spre explorarea misterelor lumii, odată cu plecarea la curtea lui Verde-Împărat. Secvența evidențiază motivul superiorității mezinului, care, în contrast cu basmele populare, nu săvârșește nimic spectaculos, ci se remarcă prin trăsăturile sale morale.
O altă scenă semnificativă pentru naivitatea sa este cea a coborârii în fântână. După o vreme, fiul de crai și spânul ajung într-o poiană în care este o fântână adâncă. Spânul coboară, umple plosca cu apă și mai stă puțin pentru a se răcori. Ieșind din ea, îl îndeamnă pe fiul craiului să facă la fel iar îndată ce intră, spânul pune un capac pe fântână. Îl pune să jure că îl va sluji și se va da drept nepotul lui Verde-Împărat până când va muri și va învia, amenințându-l cu moartea. Scena are în plan simbolic semnificația grotei, spațiu al nașterii și al regenerării, coborârea în infern sau chiar trecerea la un alt plan al existenței. Acoperirea fântânii de către spân cu un capac sugerează o moarte simbolică la care este supus feciorul de crai, încheierea unei etape a vieții lui din care va apărea un om care va lupta pentru a-și câștiga identitatea. Această coborâre reprezintă pentru eroul basmului începutul sclaviei lui în slujba spânului. Astfel, personajul intră în fântână naiv fecior de crai pentru a deveni Harap-Alb, rob al spânului care joacă rolul inițiatorului.
Conflictul aparţine tot universului basmului, fiind unul de natură exterioară, între forţele binelui şi cele ale răului, avându-i ca exponenţi pe Harap-Alb şi Spân, antrenaţi pe tot parcursul operei în diverse întâmplări ce duc în final la biruinţa celui devenit împărat. Conflictul interior este suferit de Harap-Alb care vrea să își depășească condiția și să-i demonstreze tatălui său că este vrednic să pornească la drum, fiind singurul dintre frații sai care reușește să treacă peste proba podului.
Indicii spaţio-temporali sunt vagi. Timpul e mitic, “Amu cica era odata”, iar spaţiul sugerează dificultatea aventurii eroului care trebuie să ajungă de la un capăt la altul al lumii, în plan simbolic, de la imaturitate, la maturitate.
Narațiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu și obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții, unele adresate interlocutorilor ipotetici. Focalizarea este zero iar viziunea „dindarat”.
În concluzie, Harap-Alb reprezintă binele şi este prototipul oricărui adolescent, neiniţiat la început de drum, parcurgând o perioadă de formare a personalităţii.