,,O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale publicată în 1885. Este încadrata în curentul literar al realismului, opera fiind fidelă principiilor promovate de „Junimea”.
Comedia este specia literara a genului dramatic în versuri sau in proza in care se imbina categoria estetică a comicului și dramaticului cu un conflict puternic ce declanșează situații neașteptate, finalul fiind de regula fericit.
Comicul este o categorie estetică avand ca efect rasul, declanșat de contrastul dintre aparență și esență, pretenții și realitate, așteptări și rezultate.
Încadrarea operei în comedie este susţinută de prezenţa tipurilor de comic, de exemplu, comicul de situaţie şi cel de limbaj, dar si diferenta dintre esenta si aparenta.
Comicul de limbaj este evident în exprimarea personajelor piesei care dau dovadă de incultură şi lipsă de logică: ,,sotietate’’, ,,printip’’,, ,,bampir’’. De asemenea, personajele prezintă şi ticuri verbale sau comportamentale: „ai puţintică răbdare”, „curat murdar”.
Comicul de situație reiese din pierderea scrisorii de amor, ce declanseaza intriga, din numararea steagurilor, din confuziile pe care Dandanache le face.
Un alt aspect care susţine încadrarea operei în comedie este diferenţa dintre esenţă şi aparenţă. În aparență, Zaharia Trahanache, este mai încet în gândire și mai ușor de dus de nas, conform clișeului său verbal folosit foarte frecvent, „Ai puṭintica rǎbdare, stimabile!”, care pare a-l caracteriza, în realitate este un individ abil și oportunist care acceptă situația de adulter a soției sale în favoarea propriului său interes.
Tema comediei o constituie prezentarea vieţii social-politice dintr-un oraş de provincie în preajma alegerilor pentru Cameră. Ca şi teme secundare putem aminti corupţia vieţii politice, lupta pentru putere, imortalitatea vieţii de familie.
O secvenţă care susţine tema vieţii social-politice este scena adunării din sala mare a primăriei unde Farfuridi şi Caţavencu rostesc discursuri politice lipsite de conţinut şi logică evidenţiind astfel demagogismul acestora. După terminarea discursurilor, Trahanache anunţă drept candidat pe Agamemnon Dandanache. Această situaţie imprevizibilă produce o încăierare, iar Caţavencu pierde pălăria în a cărei căptuşeală se afla scrisoarea folosită ca obiect de şantaj.
O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor în actul II de către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi avut efectiv loc. Votul este decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea lui Tipătescu, şi încearcă să afle ce se întâmplă de la Trahanache. Reacţia acestuia dezvăluie o altă temă a comediei de moravuri: adulterul. Ignorat din naivitate sau din „diplomaţia” vârstei, triunghiul conjugal este tratat de Trahanache ca o inocentă convieţuire frăţească. Dezbinările din interiorul partidelor, candidatul naiv şi fudul, dar cu instinctul viu al apărării interesului, scrisorile acuzatoare semnate anonim, toate sunt elemente ale şaradei electorale care configurează tema piesei.
Încă de la începutul piesei, sunt fixate reperele spațiale și temporale, acțiunea desfășurându-se ,,în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”; lipsa individualizarii prin nume propriu a locației confera conflictului caracter general, iar referinta temporala este o aluzie la Campania electorala din 1883, de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Autorul alege ca modalități de caracterizare pe cele specifice genului dramatic: prin acțiuni, limbaj, onomastică și prin intermediul celorlalte personaje. Ștefan Tipătescu, este tipul junelui-prim, fixat într-un triunghi conjugal banal și tihnit, bănuit de toți. El administrează județul ca pe propria moșie având o mentalitate de stăpân medieval: e orgolios, abuziv, încalcă legea și admite micile matrapazlâcuri ale lui Pristanda, pentru că acesta îi folosește.
Piesa de teatru conţine patru acte, împărțite pe scene construite pe baza schimbului de replici dintre personaje; pe parcursul acestora se prezintă în mod gradat conflictul principal, de natură politică. Cele două tabere sunt reprezentate de două partide, fiecare susţinănd căte un candidat. Nae Caţavencu, lider al unei grupări independente, desprinsă din partidul de guvemămănt își doreşte să câștige alegerile, deşi oficialităţile judeţului, prefectul Ştefan Tipătescu şi şeful partidului, Zaharia Trahanache, îl susţin pe Farfuridi. La acest conflict principal se adauga conflicte secundare, cum ar fi apariția cetățeanului turmentat, revolta cuplului comic Farfuridi-Branzovenescu, primirea depesei cu numele noului candidat impus de la centru, evolutia inversa a gruparilor adverse.
În concluzie, piesa de teatru „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale constituie o comedie realistă care satirizează varietatea şi banalitatea conflictelor sunt o trăsătură fundamentală a comediei.