În romanul realist de tip balzacian „Enigma Otiliei” apărut în anul 1938 se remarcă în mod special relația dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu, relația lor fiind urmărită pe parcursul romanului.
Statutul social al personajelor se conturează încă de la începutul romanului, ambii având statutul de orfan în casa lui Giurgiuveanu. Felix este fiul doctorului Sima care moștenește averea tatălui său, aceasta fiind administrată până la vârsta majoratului de către unchiul lui, Costache Giurgiuveanu. Pe parcurs, statutul social al lui Felix trece prin etapa studenției, devenind un medic de succes și urcând în ierarhia socială. În schimb, Otilia este fiica celei de-a doua soții a lui Giurgiuveanu, rămasă în casa bătrânului după moartea mamei și neadoptată legal. Ea este studentă la Conservator, ceea ce îi dezvăluie firea artistică. Pe parcursul operei, aceasta devine soția lui Pascalopol, iar în final, ea se căsătorește cu un conte. În ceea ce privește statutul psihologic și moral, cei doi se diferențiază printr-un mod de gândire diferit. Otilia este adepta trăirii la maxim a vieții, crezând cu tărie în faptul că „noi, fetele, trăim vreo cinci-șase ani”. Mai mult, ea este o fire extrem de controversată, naivă și sensibilă prin latura sa artistică, dar dă dovadă de rațiune și inteligență când afirmă că nu dorește să stea în calea carierei lui Felix. Pe de altă parte, Felix este un băiat naiv, iar lipsa de experiență în plan sentimental îl determină să trăiască conflicte interioare puternice și să-și confrunte sentimentele, dar pe plan profesional, ca dovadă a rațiunii, el devine un om calculat și se realizează, atingându-și țelul propus.
Relația dintre Felix și Otilia evoluează treptat de la prietenie la iubire, demonstrată în principal de atitudinea lui Felix, o relație de dragoste care se deteriorează și are un sfârșit brusc, legat de plecarea la Paris a Otiliei. O primă scenă relevantă în conturarea relației dintre cei doi este cea în care Felix își mărturisește sentimentele de dragoste față de Otilia printr-o scrisoare: „Neîndrăznind să înfrunte oral pe Otilia, se decise să-i scrie. Luă o foaie de hârtie și așternu… „Otilia, nu stau aici decât pentru tine, fiindcă te iubesc. Altfel, aș fi plecat de mult. Te iubesc, tu n-ai văzut asta? Felix””. Cu toate că ea îi ignoră scrisoarea, el îi mărturisește, în cele din urmă, oral sentimentele, dar Otilia, fiind o persoană rațională realizează că ea ar fi doar un impediment în drumul lui spre succes: „Nu m-am gândit că mă vei iubi pe mine, eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazați, care au nevoie de râsetele tinereții, ca Pascalopol.”.
O altă secvență care sugerează sfârșitul brusc al relației dintre ce doi este scena plecării bruște a Otiliei la Paris. După ce Otilia își petrece noaptea cu Felix, ea dispare în mod misterios, Felix aflând de la Marina ce s-a întâmplat, de fapt: „- Unde e domnișoara Otilia? / – Păi nu știi? A plecat din zori, cu trăsura, cu geamantane cu tot.”. El, în cele din urmă, află că Otilia a plecat cu Pascalopol la Paris și primește o carte poștală prin care Otilia își motivează plecarea, dorind să nu mai semnifice un impediment în drumul carierei lui Felix. În acest fel, decizia Otiliei de a sfârși relația cu Felix poate fi privită ca un act de sacrificiu pentru Felix, al căruit viitor l-ar fi ruinat alegându-l ca partener.
De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt relevante în evidențierea relației dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu. Un prim astfel de element îl constituie mijloacele de caracterizare. În ceea ce privește caracterizarea directă, cei doi își dezvăluie trăsăturile prin autocaracterizare: Otilia își dezvăluie firea capricioasă („mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”), în timp ce Felix recunoaște că este o fire orgolioasă („sunt prea orgolios, nu trebuia să fac atâta caz de averea mea”). În plus, comportamentul, gesturile și faptele lui Felix îi scot în evidență, prin caracterizare indirectă, firea rațională, lucidă și analitică. În schimb, Otilia prezintă un comportament derutant, fiind copilăroasă și matură în același timp, comportament dedus prin caracterizare indirectă din gesturile ei.
Un alt element de compoziție prezent în text este conflictul. În cadrul relației dintre cei doi, se regăsesc în mod special conflicte interioare. În cazul Otiliei, aceasta resimte un zbucium sufletesc marcat de dorința de a-și găsi fericirea, fiind pusă în situația de a alege dintre iubirea oferită de Felix și viața lipsită de griji alături de Pascalopol. Totuși, comportamentul ei o prezintă drept o fată enigmatică, fiind descrisă de Pascalopol ca „o fată delicioasă, dar ciudată”. În cazul lui Felix, conflictul interior este mult mai pronunțat, fiind marcat de ambiția de a-și marca existența în domeniul științific și sentimental. El eșuează pe plan sentimental, acest eșec propulsându-l pe plan științific, Otilia dorind să-i demonstreze că ea ar fi reprezentat o piedică în evoluția lui: „Cine a fost capabil de atâta stăpânire, e capabil și să învingă o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor”.
Relația de dragoste dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu care se sfârșește brusc îl maturizează pe Felix, făcându-l să renunțe la idealul de iubire pe care și-l formase și se adaptează la mediul social, atingându-și mult visatul țel.