În opera lui Camil Petrescu, „Patul lui Procust”, personajul central al romanului este Fred Vasilescu, prezent în fiecare dintre cele trei planuri ale romanului. Acesta ajunge să-și problematizeze existența și să trăiască drama unei iubiri imposibile din cauza analizei excesive a sentimentelor.
Statutul social al lui Fred este evidențiat pe parcursul operei, acesta fiind prezentat în vârful ierarhiei sociale, fiind fiul unui cunoscut industriaș, Vasile Lumânăraru, considerat un milionar. El lucrează la departamentul de Externe, fiind poreclit „diplomatul” din această cauză. Mai mult, el este privit ca un simbol al anilor 1930-1940, fiind un tânăr agreabil, pasionat de automobile și aviație. În societate, acesta este invidiat de bărbați și râvnit de femei. Deși pozează într-un bărbat superficial în fața amicilor săi, Fred se dovedește a fi un iubitor de artă, un spectator de teatru și o fire deschisă la tendințele moderniste din acea vreme. În ceea ce privește statutul psihologic al personajului, el prezintă un mod de gândire egoist care generează puternice conflicte interioare: deși el manifestă gelozie, în concepția sa, iubirea este o constrângere a libertății pe care el nu e dispus să o accepte. Statutul moral al lui Fred Vasilescu oglindește trăsături morale ce îi definesc personalitatea. Acesta este marcat mai ales de spiritul aventurier pe care-l are, evidențiat prin renumele pe care-l are în societate, fiind dorit de toate femeile, dar superficial în sentimente, un om care-și trăiește maxim viața, având ca principiu independența. În plus, el dă dovadă de sociabilitate, comunicare și amabilitate în relația cu ceilalți. Totuși, lașitatea îi afectează portretul moral, manifestând-o față de doamna T. prin felul în care pune capăt relației.
Trăsătura dominantă a lui Fred Vasilescu ce se reflectă de-a lungul romanului este orgoliul masculin pe care-l posedă. Acesta este tipic unei persoane tinere aflate la un rang înalt în societate. O scenă în care Fred își trădează orgoliul este scena întâlnirii cu doamna T. la Techirghiol. Deși el a fost cel care a hotărât despărțirea, Fred experimentează un sentiment de gelozie intensă când observă că alți bărbați încearcă să o curteze: „Nu m-am mai putut stăpâni și cam împleticindu-mă, m-am dus acolo și am bătut cu pumnul în masă…”. Orgoliul masculin este dus atât de departe încât el ajunge să o jignească pe femeia pe care o iubește: „Doamnă, ești o nerușinată!”.
O altă secvență în care Fred Vasilescu își manifestă exageratul orgoliu masculin este cea în care el hotărăște să se despartă de doamna T. pentru a-și salva independența. Gestul său este făcut din orgoliu deoarece își cunoaște suferința și pune cu luciditate la cale strategia: când doamna T. își anunță vizita („Voi dormi la tine…”), Fred îi răspunde surprinzător, mărturisindu-și totodată intenția: „Mi-am dat seama cât de mult mă lăsasem târât de această paralizantă cedare din fiecare zi… numai un gest disperat putea restabili situația… i-am înapoiat totul cu două cuvinte: „cu neputință””.
De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt relevante în construcția lui Fred Vasilescu, un prim astfel element constituindu-l mijloacele de caracterizare. Portretul moral și fizic este evidențiat de către „autor” prin caracterizare directă, înțelegând că sentimentele doamnei T. se datorează „nu numai frumuseții lui bărbătești, sportive, mai ales pentru un soi de loialitate și delicatețe, un mod de sinceritate a vieții…”. Mai mult, Fred Vasilescu își exprimă, prin autocaracterizare atât bucuria de a trăi cât și satisfacția împlinirii: „toate le-am făcut în viață și tot ce m-a stăruit amorul propriu e trecut în activitatea mea ca într-un memoriu de carieră”. De asemenea, trăsăturile lui sunt reliefate și prin caracterizare indirectă, acesta dând dovadă în unele momente de aroganță, superioritate și răutate izvorândă din suferință.
Un alt element care îl definește pe Fred ca personaj este limbajul folosit. El folosește un limbaj elevat, care îi accentuează statutul social, situându-l pe o treaptă înaltă a societății. Limbajul său abundă de neologisme, ceea ce îi conturează nivelul de cunoștințe („dandy”, „diabolic”, „elipsă”). În plus, datorită orgoliului său, precum și a suferinței acute produsă de neîmplinirea sentimentală, el folosește cuvinte jignitoare precum „mizerabilă”, „descreierată” sau „lighioană”.
Deși Fred Vasilescu este privit ca un vârf al societății din acea vreme, curtat de femei și invidiat de bărbați, atât incapacitatea de a-și asuma iubirea față de o femeie, cât și orgoliul masculin și analiza excesivă a sentimentelor îl face să eșueze în plan afectiv.