În romanul „Patul lui Procust” scris de Camil Petrescu, unul dintre cuplurile prezentate este cel dintre doamna T. și Fred Vasilescu, relația lor fluctuând de-a lungul romanului având la bază o poveste de dragoste reconstruită pe principiul jocului de puzzle.
Statutul social al celor două personaje reprezintă punctul de interes al relației dintre cei doi. Doamna T. reprezintă modelul femeii independente, atipic anilor ’30. După ce divorțează de soțul ei se întoarce în țară și introduce stilul cubist în unul dintre magazinele de mobilă în București care devine proprietatea sa. Acolo îl întâlnește și pe Fred Vasilescu, fiul unui cunoscut industriaș, Vasilescu Lumânăraru, iar acesta o roagă să-l ajute cu decorarea apartamentului său. Fred este un simbol al anilor ’30: tânăr, agreabil, iubit de femei și invidiat de bărbați. El are o carieră în Ministerul de Externe, iar statutul de diplomat îi conferă notorietate socială. Independența doamnei T. poate fi văzută deopotrivă un anu și un neajuns al evoluției relației cu Fred. Din punct de vedere psihologic, Fred Vasilescu are un mod de gândire egoist, în comparație cu doamna T. care este tipul unei femei altruiste care face orice pentru a-l mulțumi pe partenerul său. Deși conflictele interioare trădează gelozia lui Fred, iubirea pentru doamna T. este o constrângere a libertății. Modul de gândire rațional și echilibrat al doamnei T. îl intrigă pe Fred, acest lucru generând un conflict interior – teama de incompatibilitate. La fel ca și Fred, doamna T. are la rândul ei un conflict interior, iar modul în care îl gestionează este complet diferit față de al lui Fred și cu alte urmări.
În ceea ce privește statutul moral al personajelor, deși ambii se situează pe o treaptă înaltă a societății, Fred și doamna T. se disting printr-un orgoliu foarte nuanțat, respectiv, prin lipsa de orgoliu pe care o compensează cu demnitate. Totuși, cei doi se aseamănă prin faptul că sunt niște persoane bine văzute în societate și dorite. Mai mult, Fred și doamna T. se diferențiază prin implicarea lor în socieltate. În timp ce Fred prezintă un spirit aventurier, evidențiat de renumele său în societate, doamna T. este mai retrasă și conservatoare, aceasta din urmă fiind evidențiată prin discrepanța dintre stilul pe care îl promovează și stilul pe care-l abordează în decorarea propriei locuințe.
Relația dintre Fred Vasilescu și doamna T. involuează pe parcursul operei, până în momentul în care aceasta se destramă datorită orgoliului masculin. O secvență relevaltă în conturarea relației dintre cei doi este cea în care Fred îi oferă o brățară „de platină cu diamante” doamne T. („era singura femeie care mă interesa pe lumea asta”) cu care nu mai vorbise o perioadă lungă de timp, acest dar demonstrând iubirea lui Fred pentru doamna T., dar și intensitatea sentimentelor („cu sufletul alterat de sentimentul irevocabilului… îi pregătisem acest întâi dar”), ajungând astfel la un nivel mai înalt al relațeii, Fred analizându-și pe parcurs sentimentele și independența, considerând că iubirea îl constrânge.
O altă secvență pertinentă pentru evidențierea relației dintre Fred Vasilescu și doamna T. este cea în care Fred rupe relația, conștientizând superioritatea intelectuală a doamnei T. („vă prețuiesc nesfârșit ca inteligență și-mi place prezența dumneavoastră… dar nu mă interesați ca femeie”), astfel orgoliul masculin lezat determinând un sfârșit prematur al acesteia într-un moment de apogeu al reciprocității sentimentelor dintre cei doi: „dar Fred… mă iubești, nu e un gest al tău să nu-mi spună că mă iubești”.
De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt relevante în studiul relației dintre Fred și doamna T., un prim astfel de element constituindu-l mijloacele de caracterizare. Portretul moral și fizic al lui Fred Vasilescu este evidențiat de către „autor” prin caracterizare directă, înțelegând că sentimentele doamnei T. se datorează „nu numai frumuseții lui bărbătești, sportive, mai ales pentru un soi de loialitate și delicatețe, un mod de sinceritate a vieții…”. Mai mult, Fred Vasilescu își exprimă, prin autocaracterizare atât bucuria de a trăi cât și satisfacția împlinirii: „toate le-am făcut în viață și tot ce m-a stăruit amorul propriu e trecut în activitatea mea ca într-un memoriu de carieră”. În schimb, portretul fizic al doamnei T. este evidențiat prin caracterizare directă de către „autor” („Nu înaltă și înșelător slabă, palidă și cu un păr bogat de culoarea castanei…”). În plus, în cadrul discuției cu „autorul”, doamna T. își trădează atașamentul față de Fred, chiar după un timp în care cei doi nu au mau avut tangențe, această trăsătură fiind ilustrată prin caracterizare indirectă, din reacția ei promptă când aude că „autorul” are caietele-jurnal ale lui Fred Vasilescu: „Te rog, fii bun… lasă-mă cu caietele acestea. De trei ani n-am mai vorbit cu el…”.
Un alt element care evidențiază relația dintre cei doi este limbajul. Ambii folosesc un limbaj elevat, care le accentuează statutul social, situându-i pe o treaptă înaltă a societății. Limbajul lor abundă de neologisme, ceea ce conturează nivelul de cunoștințe al lui Fred („dandy”, „diabolic”, „elipsă”) și cel al doamnei T. („anemie”, „vulgaritate”, „amabilitate”). În plus, datorită orgoliului său, precum și a suferinței acute produsă de neîmplinirea sentimentală, Fred folosește cuvinte jignitoare precum „mizerabilă”, „descreierată” sau „lighioană”. Pe de altă parte, în cazul doamnei T. neologismele îi accentuează superioritatea feminină și imaginea de femeie intelectuală. Ceea ce se remarcă în limbajul doamnei T. este forma de discurs, o formă eseistică și reflexivă, cuprinzând păreri personale: „iubirea… poate că este singurul rost al unei vieți mărginite, comune, cum e viața noastră.”.
Deși doamna T. era o femeie dispusă să facă orice pentru a salva relația, ajungând să citească chiar și despre automobilism, pasiunea lui Fred, elementul ce a destrămat relația este orgoliul masculin al lui Fred, neputând suporta independența și superioritatea doamnei T. din punct de vedere intelectual. În acest fel, iubirea este conștientizată atât de Fred cât și de doamna T. o formă de eșec.