Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” scrisă de Ion Barbu face parte din etapa baladic orientală, prefigurând elemente ale ermetismului evidențiate în volumul „Joc secund” scris mai târziu de către poet.
Opera aparține modernismului de tip ermetic datorită particularităților acestui curent prezente la nivelul textului. O primă trăsătură a modernismului se remarcă la nivelul simbolisticii personajelor. Autorul preia simbolul personajelor opozante din filozofia lui Nietzsche care definește personajul apolinic și cel dionisiac. În poezia lui Barbu, personajul apolinic este Enigel, ființă rațională și echilibrată („lapona mică liniștită”). Asocierea ei cu imaginea personajului apolinic face trimitere la zeul Apollo, zeul luminii, al armoniei și al echilibrului. Comportamentul lui Enigel este cel rațional, obiectivul său de a ajunge la soare rămânând neschimbat. Un al doilea personaj este cel dionisiac, reprezentat de Crypto, marcă a zeului Dionisos, zeul dezechilibrului, al descătușării instinctului. Regele ciupercă este o ființă instinctuală, incapabilă să își înțeleagă condiția, forțându-și limitele încercând s-o atragă pe Enigel „în somn fraged și răcoare”. Mai mult, onomastica personajului masculin vine din grecescul „kryptos” care înseamnă ascuns, încifrat, fapt evidențiat în text prin descrierea acestuia: „Crai Crypto inimă ascunsă”.
O altă trăsătură a modernismului ermetic utilizat de către poet ține de obiectivitatea discursului liric, poetul apelând la specia baladă ceea ce evidențiază tendința de narativizare a textului și implicit lirismul obiectiv marcat de personajele lirice. Prin intermediul acestora, autorul își exprimă ideile, cea de bază fiind ideea incompatibilității „nuntirii” dintre cei doi protagoniști datorită diferențelor.
Tema operei este una filozofică și vizează nevoia de cunoaștere văzută ca o prioritate doar de ființa umană, dublată de tema iubirii imposibile dintre două ființe aparținând unor lumi diferite care se regăsește și în poezia „Luceafărul”. Soarele, simbol al cunoașterii supreme guvernează destinul lui Enigel, dar pentru Crypto acesta este nociv, dictându-i o „moarte simbolică”. O primă imagine poetică sugestivă pentru tema textului este cea în care Enigel este invocată pentru a doua oară și i se cere să îl accepte pe Crypto în lumea superioară: „Dacă pleci să culegi, începi rogu-te cu mine”. Refuzul fetei marchează nevoia de cunoaștere, lumea regelui ciupercilor fiind incompatibilă cu aspirațiile fetei („Ești umed și plăpând…”). Totuși, Enigel conștientizează incapacitatea lui Crypto de a accede spre cunoaștere dar speră în maturizarea sa ulterioară („Lasă. – Așteaptă de te coace.”).
O altă imagine poetică relevantă pentru tema textului este cea în care autorul trasează diferențele dintre cele două lumi, raportate la simbolistica soarelui. În acest fel, autorul precizează într-un mod explicit accesibilitatea omului la „soare”, marcată de dorința sufletească de a cunoaște. Acesta susține că „sufletul nu e fântână, decât la om, fiară bătrână”. Semnificația soarelui pentru umanitate este pusă în antiteză cu cea a lumii lui Crypto. Pentru acesta, soarele devine o pedeapsă, fiind totodată cel care îi anulează destinul anterior și îi închide drumul spre cunoaștere („Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul cu otravă”).
Elementele de structură și compoziție susțin atât tema, cât și particularitățile textului barbian. Un prim element de structură relevant pentru tema operei este titlul. Acesta sintetizează numele celor două „personaje” lirice, evidențiind în esență cele două lumi de proveniență a acestora: „Riga Crypto și lapona Enigel”, lumea inferioară fiind redată prin Crypto, iar cea superioară și rațională redată prin Enigel. În plus, conjuncția „și” reprezintă o încercare de asociere a celor doi, respectiv a celor două lumi de proveniență a acestora, dar care eșuează, din cauza diferențelor majore dintre cei doi.
Un alt element de compoziție relevant este finalul, acesta fiind moralizator care evidențiază pedeapsa lui Crypto care, încercând să-și forțeze sfera este pedepsit tocmai prin interzicerea accesului la cunoaștere: „Crai Crypto, inimă ascunsă” devine, după pedeapsă, „Nebunul Riga Crypto”. Acesta este lăsat să trăiască într-o lume inferioară celei precedente, iar refuzul nuntirii cu cineva din lumea anterioară este și el pedepsit, compatibilitatea personajului masculin fiind destinată unei ființe inferioare: „Cu măsălarița mireasă, să-i fie de împărăteasă”.
Opera poetului Ion Barbu intitulată „Riga Crypto și lapona Enigel” face parte din poeziile de referință ale literaturii române, ocupând un loc unic în modernismul ermetic datorită limbajului criptic folosit pentru a exprima esențialul și pentru a face referire la idei filozofice mult mai profunde decât prezintă textul în aparență.