Realismul este un curent literar apărut în secolul al XIX-lea, caracterizat prin reprezentarea veridica a realitatii, printr-o viziune obiectiva si impartiala asupra lumii exprimată în opere cu tematică socială, cu situații și personaje tipice.
Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu apărut în 1930 ilustrează trăsăturile romanului tradițional cu note mitice, fiind un roman obiectiv, prin specificul relației dintre narator si personaj, si realist prin tematica sociala abordata, structura omogena, respectarea principiului veridicității și prezenta personajelor tipice.
Impletirea tematică este realizata datorită stratificării planurilor narative ale operei : tema vieţii şi a morţii, precum şi cea a căutării adevărului se întemeiază epic pe motivul călătoriei iniţiatice şi explorative, având ca scop cunoaşterea şi restabilirea justiţiei.
Titlul romanului Baltagul pune întregul univers al cărţii sub semnul dualităţii : baltagul, topor cu două tăişuri, este, în acelaşi timp, armă a crimei şi a răzbunării, simbolizând viaţa şi moartea.
Personajul central este fără îndoială Vitoria, al cărei nume reprezintă un semn al izbândei inteligenței, spiritului de dreptate și adevăr. Ea este personaj exponențial, purtătoare a trăsăturilor sufletului aspru și tenace al muntenilor.
Social, ea este femeia puternică și aprigă de la munte, capabilă să conducă gospodăria în lipsa soțului. Dintr-o familie instarita, are piei de miel în pod, oi în munte, parale într-un cofăiel cu cenușă, plătește argatul și pe cei care îi oferă serviciile: preot, negustori, cârciumari. De asemenea, își asumă statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre.
Psihologic și moral, ea este expresia unei credințe străvechi, care se manifestă într-o anumită structură psihică și înțelegere a vieții și a datinilor. Dovedește în diferitele împrejurări prin care trece luciditate, inteligență, spirit întreprinzător și practic, stăpânire de sine. Păstrătoare a tradițiilor-” Îți arăt eu coc, valț și bluză, ardete-ar focul să te arză!”- îi declară Minodorei- , acceptă pragmatic să vorbească la telefon, lasă pe Gheorghiță să călătorească cu trenul. În relația cu ceilalți, este mamă puternică, soție iubitoare, respectă regulile comunității, propriile reguli precum și legile ancestrale, scrise în semnele vremii.
Vitoria impresionează prin luciditate, trăsătură ce definește personalitatea sa.
O scenă semnificativă pentru a ilustra această calitate a personajului o reprezintă cea în care se relatează despre întoarcerea lui Gheorghiță din bălțile Jijiei, când Vitoria se gândește să îl trimită singur în căutarea lui Nechifor. Comportamentul tânărului dovedește însă imaturitate și lipsă de experiență, aspect care îi întărește convingerea că brațul lui neexperimentat are nevoie de mintea și de experiența ei de viață. Realizează că Gheorghiță nu va reuși să-și găsească tatăl de unul singur și, în consecință, decide să plece împreună în căutarea celui dispărut. Pentru Gheorghiță, Vitoria este un adevărat „maestro” care îl inițiază. Conducându-l cu siguranță, dar și cu asprime, femeia îl lasă pe fiul ei să acționeze doar atunci când știe că s-a maturizat.
O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crimă și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul culminant, repovestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Rigiditatea aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.
Fiind o proză realistă, perspectiva narativă a romanului „Baltagul” este una obiectivă, cu o viziune „dindărăt”, aparținând unui narator omniscient, omniprezent și extradiegetic, care relatează evenimentele la persoana a III-a. În vederea obținerii efectului de verosimilitate, în finalul discursului epic vocea naratorială îi este împrumutată Vitoriei Lipan fiind care, la scena parastasului, prezintă în detaliu întâmplările care au avut ca finalitate moartea soțului ei.
La nivel compozitional, textul este structurat pe 16 capitole, urmărind două coordonate fundamentale, aspectul realist, reconstituirea monografică a lumii pastorale şi căutarea adevărului, şi aspectul mitic, sensul ritual al gesturilor personajului principal. Orizontul mitic include modul de înțelegere a lumii de către personaje, traditiile pastorale, dar şi comunicare om-natură şi mitul marii treceri.
În concluzie, Vitoria Lipan este unul dintre cele mai complexe personaje feminine din literatura română, fiind un veritabil “Hamlet feminin”.
Vezi si Referat Baltagul
1 thought on “Caracterizare Baltagul”