„Moara cu noroc”, publicată în anul 1881 este un text reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii tradiționale, G. Călinescu afirmând despre acesta că este o „nuvelă solidă cu subiect de roman”.
Din punct de vedere estetic, nuvela lui Slavici se încadrează în realism, o primă trăsătură care susține această încadrare fiind prezentarea detaliată a realității vieții, prin conturarea relației omului cu mediul din care face parte sau cu societatea. Astfel, personajul urmărit în relație cu mediul este Ghiță, acesta fiind inițial prezentat în relație cu lumea rurală dominată de sărăcie. Acesta conștientizează faptul că în contextul actual, meseria lui nu este profitabilă și dorește o schimbare. După mutarea la „Moara cu noroc”, Ghiță intră în contact cu o altă realitate socială, în lumea afaceriștilor. Societatea îi influențează negativ viața, fiind o societate îndreptată spre profituri ilicite.
O altă trăsătură a realismului prezentă în text este caracterul tipologic al personajelor. Ghiță, personajul principal al nuvelei, ilustrează ambițiosul și în același timp, lacomul, fiind surprins în mai multe ipostaze care evidenţiază transformarea sa morală produsă de determinarea sa. Cizmarul Ghiţă, devenit cârciumar la Moara cu noroc, este un personaj puternic individualizat, ilustrând omul pentru care atingerea scopului este esențială. El reprezintă și tipologia lașului, fiind incapabil să reacționeze în momentul în care Sămădăul îi face avansuri soției sale. De asemenea, în text se regăsesc tipologia manipulatorului și a profitorului, individualizată prin Lică Sămădăul, precum și cea omului cinstit, cu o gândire sănătoasă, reprezentată de bătrână.
Tema nuvelei este una realistă, ilustrând puterea banului, particularizată în dezumanizarea personajului principal, Ghiță, destinul lui intrând într-un treptat declin din momentul mutării la „Moara cu noroc”. O primă secvență care susține tema operei este scena depunerii mărturiei mincinoase de către Ghiță, la judecată: „Nu pot să jur că n-a plecat în noaptea aceea; jur însă că l-am știut toată noaptea la cârciumă”. Pentru a-și păstra legătura avantajoasă și generatoare de bani cu Sămădăul, el decide să depună o mărturie evazivă, aceasta fiind suficientă pentru ca cei doi să fie eliberați. Astfel, influența banului se face simțită, făcându-l pe Ghiță să recurgă la un asemenea gest.
O altă secvență pertinentă pentru tema operei este secvența număratului banilor: „Ghiță se afla singur în odaia de lângă birt și-și număra banii… ascuțindu-și mereu urechea”. În acest fel este vizibilă avariția cârciumarului, dorind să își ascundă averea de îndată ce cineva ar fi intrat în cameră. De asemenea, număratul excesiv al banilor reprezintă în sine un obicei ce denotă setea de avere.
În plus, și elementele de structură și compoziție constituie o particularitate importantă a nuvelei „Moara cu noroc”, un prim astfel de element fiind limbajul. Autorul oglindește atât epoca, cât și contextul spațial al acțiunii, apelând la un limbaj evidențiat prin regionalisme și expresii populare ce evidențiază spațiul rural („mi s-a pus ceva de-a curmezișa în cap”, „te duc la spânzurătoare”, „să grăiesc o vorbă”, „muiere”). Slavici este acuzat de repetiții supărătoare și lipsă de imaginație în utilizarea limbajului. În esență, autorul utilizează intenționat repetițiile și cuvinte din vocabularul fundamental pentru a oglindi imaginea omului de la țară și a spațiului rural.
Un alt element structural prezent la nivelul textului este finalul nuvelei. Acesta corespunde epilogului și ilustrează un principiu de viață, redat prin vorbele bătrânei: „Știam eu că n-are să iasă bine, dar așa le-a fost dat.”. Astfel, fără să știe ce s-a întâmplat la „Moara cu noroc”, aceasta preferă să accepte ideea că soarta este vinovată de sfârșitul tragic al fiicei și al ginerelui și nu ignoranța manifestată de Ghiță. De altfel, finalul înscrie nuvela în categoria tragicului, prin îndrăzneala personajelor de a înfrunta destinul, un destin care din punctul de vedere al bătrânei nu poate fi schimbat.
„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă în care este prezentată societatea din acea vreme și puterea banului, personajele fiind dezumanizate și însetate după avere, mai ales din surse ilicite.