Capodoperă a dramaturgiei românești, „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale apărută în anul 1884 este cea de-a treia comedie din cele patru ale autorului alături de „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului” și „Conu Leonida față cu reacțiunea”. Aceasta este inspirată de alegerile ce au avut loc cu un an în urmă.
Opera aparține realismului datorită particularităților acestui curent prezente la nivelul textului. O primă astfel de trăsătură a realismului este prezentarea realității vieții politice românești, în contextul alegerilor electorale pentru Camera Deputaților. Autorul prezintă prin coordonatele spațio-temporale folosite un aspect esențial al vieții politice românești, sugerând caracterul general valabil (în orice timp și spațiu) al modului de desfășurare al campaniei electorale, bazată pe corupție și șantaj („În capitala unui județ de munte, în zilele noastre”). O altă realitate a vieții este raportată la imaginea cetățeanului și a modului său de a acționa în preajma alegerilor, fiind dominat de dezorientare, ilustrat în text prin adjectivul „turmentat”. Imaginea este ilustrată prin repetarea obsesivă a interogației „Eu cu cine votez?”.
O altă trăsătură care justifică încadrarea operei în realism este caracterul tipologic al personajelor. Ion Luca Caragiale este considerat unul dintre cei mai mari creatori de tipologii din literatura română, în această operă îndreptându-și atenția mai ales spre Zaharia Trahanache, reprezentând tipologia încornoratului sau a vicleanului. Acesta este considerat un personaj „enigmă” datorită comportamentului său în fața adulterului Zoei. Deși pare naiv, el doar se preface deoarece comedia naivității constituie un beneficiu pentru el. Bineînțeles, în opera „O scrisoare pierdută” există și alte tipologii, precum cea a junelui prim (reprezentată de Tipătescu), cea a femeii adulterine (reprezentată de Zoe), cea a slugarnicului (reprezentată de Pristanda) și cea a demagogului (reprezentată de Cațavencu și Dandanache).
Tema comediei este viața politică românească prezentată în detaliu, autorul insistând pe două aspecte negative pe care alege să le ironizeze: jocul politic de culise și practica șantajului. O secvență reprezentativă în care este prezentat jocul politic de culise este cea din actul IV, scena opt când cetățeanul turmentat îi cere atât lui Zoe, cât și lui Cațavencu să-i sugereze cu cine să voteze, iar răspunsul acestora („cu domnul Agamiță Dandanache”) îi creează cetățeanului sentimentul responsabilității și al corectitudinii, neînțelegând jocul politic din spatele scenei și aranjamentul făcut din alte considerente decât politice.
În plus, un alt aspect relevant pentru tema operei este practica șantajului. Această practică este ilustrată în text prin secvența în care Dandanache admite că deține o scrisoare de dragoste pe care o păstrează pentru șantaj în cazul in care va fi nevoit să renunțe la funcția pe care o deține („O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin – nu spui ține”; „Găseste-mi un coledzi, ori dau scrisoarea la „Răsboiul””). Prin acest gest, Dandanache își dezvăluie viclenia și mârșăvia cu care este în stare să acționeze la nevoie pentru a nu-și pierde „coledzii” din Camera Deputaților în cazul în care nu este ales.
De asemenea, și elementele de structură și compoziție reprezintă o particularitate importantă a operei, un prim element de compoziție fiind conflictul dramatic fundamental. Acesta este un conflict derizoriu, generat de pierderea unei scrisori de amor, conflict care are loc între două grupări politice diferite: aripa conducătoare din partidul aflat la putere, reprezentată de Tipătescu și Dandanache și aripa reformatoare construită în jurul lui Cațavencu. Acest conflict se va rezolva în final prin anunțarea numelui candidatului: „Agamiță Dandanache”. Mai mult, există și conflicte secundare, cum ar fi apariția lui Farfuridi și Brânzovenescu care se tem de trădare, sau venirea cetățeanului turmentat și implicit modul în care acesta prezintă veștile despre scrisoare.
Un alt element de compoziție prezent în text este intriga. Intriga textului constă în pierderea unei scrisori de dragoste care aparent generează tensiuni atât între reprezentanții puterii și Cațavencu, cât și în interiorul partidului aflat la putere. În esență, scrisoarea nu are o reală importanță, Trahanache anunțând numele candidatului înainte de recuperarea ei, scrisoarea având rol până când Trahanache găsește o armă de contrașantaj.
Piesa „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale ilustrează moravurile societății românești și conturează în mod caricatural universul politic dominat de practici imorale de șantaj și interese proprii.