Romanul intitulat „Ion” scris de Liviu Rebreanu apare în anul 1920 fiind un roman realist și obiectiv care înfățișează universul rural fără a-l idealiza. Acesta este considerat un element de cotitură în literatura română.
Opera aparține realismului datorită particularităților acestui curent prezente la nivelul textului. O primă trăsătură care justifică încadrarea operei în curentul realist este caracterul tipologic al personajelor. Ion este unul dintre personajele tipologice, reprezentând țăranul ardelean îndrăgostit de pământ până la patimă și obsesie. Ceea ce îi conferă caracter tipologic protagonistului este dragostea pentru pământ, comportamentul agresiv, conflictual, tipic țăranului sărac și numele lui, un nume generic, des întâlnit în mediul rural – Ion. Bineînțeles, există și alte tipologii, ca de exemplu tipologia țăranului înstărit (Ștefan Hotnog și Vasile Baciu) și tipologia intelectualului (preotul și învățătorul).
O altă trăsătură relevantă pentru încadrarea romanului în realism este prezența simbolisticii și a tehnicii contrapunctului. Putem observa apariția simbolurilor chiar la începutul romanului, acesta debutând cu imaginea unei cruci („te întâmpină… o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită…”). Acest simbol este preluat în roman de simbolistica a doi copaci: mărul, care simbolizează viața și nucul care simbolizează moartea. În schimb, tehnica contrapunctului este ilustrată în roman prin cearta dintre Ion și Vasile Baciu și cea dintre preot și învățător, ambele având la bază problematica pământului, dar soluționarea este diferită: Ion și Vasile Baciu simt repulsie și ură unul față de celălalt, în timp ce preotul și învățătorul se împacă și sunt într-o relație foarte bună. O altă situație în care tehnica contrapunctului este ilustrată este prezentarea situației lui Ion și a Laurei: ambii sunt puși în aceeași situație de viață, fiind nevoiți să aleagă între glasul rațiunii și cel al iubirii. Amândoi iau aceeași decizie, urmând glasul rațiunii, dar efectul diferă: Ion devine dezamăgit și dorește să revină la glasul iubirii, ceea ce determină uciderea lui, iar Laura devine împăcată sufletește și fericită alături de George Pintea.
Tema romanului „Ion” este dragostea țăranului față de pământ și se concentrează în jurul acțiunilor lui Ion care se manifestă prin lăcomie și patimă. O secvență reprezentativă pentru tema textului este conflictul dintre Ion și Simion Lungu. Conflictul are la bază problematica pământului: Ion îi ia câteva brazde din terenul lui Simion, considerând că are câștig de cauză („… mi-am luat înapoi ce-i al meu…”). Gestul lui Ion îi trădează lăcomia și dorința arzătoare de a avea cât mai mult pământ („Măcar o brazdă să-mi iau înapoi din pământul meu! se gândi flăcăul, cu obrajii aprinși de o poftă nestăpânită”).
O altă scenă reprezentativă pentru tema romanului este scena în care fiul Glanetașului sărută pământul: „Apoi încet,… se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate pe pământul ud”. Astfel, Ion este recunoscător pentru pământurile câștigate, iar gestul în sine evidențiază obsesia față de pământ a lui Ion, precum și satisfacerea acestei dorințe.
De asemenea, și elementele de structură și compoziție reprezintă o particularitate importantă a romanului. Un prim astfel de element este incipitul romanului. Acesta detaliază drumul care intră în Pripas: „desprinzându-se din şoseaua care vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul când în dreapta, când în stânga până la Cluj şi chiar mai departe”. Detaliile topografice: Cişmeaua Mortului, Râpele-Dracului, crucea strâmbă cu Hristosul spălăcit de ploi, cununiţa de flori veştede, tinicheaua ruginită, toate au rol de anticipare a destinului tragic al protagonistului. Drumul devine astfel un simbol al destinului uman și separă lumea reală de universul ficţional al personajelor.
Un alt element de compoziție al romanului important în construcția textului este perspectiva narativă obiectivă. Naraţiunea se face la persoana a treia, iar naratorul este unul omniscient , redând trăirile şi sentimentele personajelor: „Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l; Simţea o plăcere atât de mare, văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze”. Lumea evocată de acest narator devine una profund semnificativă, în care fiecare detaliu e simbolic.
Romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu este o capodoperă a literaturii române realiste interbelice, apreciat la apariție de criticul Eugen Lovinescu drept „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române”.