Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” scris de Lucian Blaga este o artă poetică modernă, apărută în anul 1919 în care, prin mijloacele liricului, poetul vorbește despre dualitatea cunoașterii, diferențiind gândirea logică, paradisiacă de cea luciferică, specifică artistilor.
Opera aparține modernismului expresionist datorită particularităților acestui curent care se regăsesc în text. O primă trăsătură a modernismului prezentă în poem este exacerbarea eului poetic. Acesta pune în centrul discursului liric imaginea eului redată prin mărcile subiectivității: pronume personale la persoana întâi („eu”), adjective pronominale posesive („meu”, „mea”) și verbe la persoana întâi („nu strivesc”). De asemenea, discursul poetic începe sub semnul pronumelui personal „eu”, realizându-se o raportare directă a eului liric la misterele universului. În acest fel, autorul centrează atenția asupra propriilor acțiuni, atribuindu-le cinci verbe („nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”, „îmbogățesc”, „iubesc”), în timp ce acțiunilor celorlalți le asociază un singur verb („sugrumă”) pentru a defini tipul de cunoaștere paradisiac.
O altă trăsătură a modernismului ce se remarcă la nivel structural este utilizarea tehnicii ingambamentului. Prin această tehnică, poetul își ordonează discursul pe baza a două idei poetice: în prima idee, acesta își definește atitudinea față de mister, în timp ce în cea de-a doua își prezintă opoziția dintre cele două tipuri de cunoaștere. Mai mult, prin această tehnică, poetul poziționează cuvintele cheie ale discursului prin versuri scurte, atrăgând atenția asupra esenței ideii și mărturisind („Eu nu ucid… lumina altora sugrumă… dar eu.. iubesc”).
Tema operei este cunoașterea misterelor universului. Fiind o artă poetică modernă, poetul apelează la o cunoaștere subiectivă în care accentul se mută de pe relația „eu-creație” pe relația „eu-misterele lumii”. Astfel, cunoașterii i se asociază metafora luminii din care se desprind două tipuri de cunoaștere („lumina altora”, respectiv „lumina mea”). O primă imagine poetică relevantă pentru tema textului este cea care vizează cunoașterea de tip paradisiac, redată în versurile „Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric”, acest tip de cunoaștere fiind nepreferat de poet. Acest tip de cunoaștere este evidențiat prin verbul „sugrumă” și redă o cale rațională de abordare a misterului, bazată pe dezlegarea acestuia și care în concepția artistului ucide „vraja”. Mai mult, această imagine dezvoltă ideea anulării farmecului, a misterului în momentul încercării de a-i pricepe semnificația.
O altă imagine poetică sugestivă pentru tema poeziei este cea care definește cunoașterea luciferică regăsită în versurile „eu cu lumina mea, sporesc a lumii taină… / … așa îmbogățesc și eu întunecata zare / … căci eu iubesc”. Poetul preferă acest tip de cunoaștere în care misterul este amplificat, potențiat, argumentul fiind sensibilitatea artistică marcată de iubirea față de misterele lumii. În cadrul acestei imagini poetice este relevant verbul „îmbogățesc” definind cunoașterea luciferică poziționată în antiteză cu cea paradisiacă.
Elementele de structură și limbaj susțin atât tema, cât și particularitățile textelor scrise de Lucian Blaga. Un prim element de structură relevant pentru tema operei este titlul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Acesta este format dintr-o propoziție enunțiativă în care verbul la formă negativă definește atitudinea poetului față de mister, optând pentru amplificarea acestuia. Titlul conține trei elemente: pronumele personal „eu”, verbul „nu strivesc” și metafora „corola de minuni”, elemente pe care le explicitează pe parcursul poeziei și care conferă textului caracterul de artă poetică.
Un alt element de limbaj care susține tema textului este prezența figurilor semantice care marchează limbajul expresiv folosit de autor. El evidențiază metafora revelatorie, corola de minuni, ca simbol al misterelor universului, regăsită în titlu și în primul vers, explicitată în ultimul vers prin enumerarea a diferite tipuri de mistere. Aceeași imagine a misterului este redată în text și prin metafore plasticizante, precum „vraja nepătrunsului ascuns”, „adâncimi de întuneric” și, de asemenea, prin epitetul în inversiune „întunecata zare”, amplificând caracterul criptic al misterului. În ultimul vers putem remarca enumerația „și flori și ochi și buze și morminte” care redă câteva din misterele lumii prin termenii enumerației: viața, sufletul, iubirea și, respectiv, moartea. Mai mult, prezența adverbului de întărire „și” exprimă ideea de egalitate a misterelor și implicit dorința de abordare globală a lor.
Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” prezintă cele două tipuri de cunoaștere (cunoașterea paradisiacă, rațională și cea luciferică, bazată pe sentimente) în antiteză, punându-se accent pe cunoașterea luciferică, fiind prezentată ca fiind superioară celei paradisiace.