În nuvela „Moara cu noroc” scrisă de Ioan Slavici, apărută în anul 1881 se remarcă în mod special Ghiță, protagonistul nuvelei, cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici individualizat printr-o mare varietate de trăsături sufleteşti contradictorii, izvorâte din incompatibilitatea dintre atracţia irezistibilă spre îmbogăţire şi dorinţa lui de a rămâne om cinstit.
Statutul lui social este conturat încă de la începutul textului, modificându-se pe parcursul operei. Ghiță pornește de la un statut inferior, relaționat cu situația financiară precară, fiind un cizmar sărac, dar responsabil. El își conștientizează condiția și incapacitatea de a progresa, ca urmare, devine cârciumar, un statut inițial considerat temporar („îmi pun 2-3 ani capul în primejdie”), luând în arendă cârciuma. Statutul social al lui Ghiță este considerat o rampă de lansare, dar ulterior, acesta va deveni un motiv de a-i grăbi sfârșitul. În ceea ce privește statutul psihologic al personajului, Ghiță oscilează în permanență în hotărârile pe care le ia, inițial fiind convins că sacrificiul făcut va asigura prosperitatea familiei și vede asta ca pe o datorie a unui soț și tată responsabil („tot ce fac, din dragoste pentru voi fac”). Întâlnirea cu Sămădăul îi modifică modul de a gândi: el este influențat puternic de atitudinea și comportamentul lui Lică, dar asocierea cu acesta îi conturează un conflict interior, acutizându-i sentimentul de vinovăție față de familie. El își conștientizează astfel slăbiciunea față de avere care îl face să recurgă la fapte imorale. Din punct de vedere moral, Ghiță se remarcă prin impulsivitatea față de soția lui, Ana, bruscând-o de fiecare dată când aceasta dorește să afle intențiile lui în legătură cu banii. Mai mult, acesta își dezvăluie ambiția de a deveni un om de succes, care în cele din urmă se manifestă ca un viciu, după întâlnirea cu Sămădăul. În acest fel, el își schimbă atitudinea, ajungând să acționeze imoral din cauza banilor prin furt, minciună și protejarea criminalilor.
O trăsătură dominantă ce-i definește personalitatea protagonistului este lăcomia, trăsătură specifică omului sărac care ajunge în lumea banilor. Lăcomia lui Ghiță este văzută ca o slăbiciune de către Lică, motiv pentru care Ghiță ajunge să fie manipulat prin relația de „camaraderie” dintre cei doi. O primă secvență care denotă lăcomia lui Ghiță este cea în care Lică își însușește o parte din profitul lui Ghiță sub pretextul unui împrumut: „Îmi iai banii: să-ți fie de bine! Mi-ai luat liniștea sufletului și mi-ai stricat viața: să-ți fie de bine! Dar să nu crezi că mă ții legat…”. Prin această reacție, el dorește să nu pară vulnerabil, deși își scoate la iveală lăcomia, slăbiciune realizată de către Lică. Mai mult, tot din cauza lăcomiei, el persistă în decizia lui și îi dă de înțeles lui Lică faptul că nu dorește să-i lase banii („Banii mi-i lași, urmă Ghiță cam cu jumătate de gură.”).
O altă secvență care trădează această trăsătură este secvența număratului banilor: „Ghiță se afla singur în odaia de lângă birt și-și număra banii… ascuțindu-și mereu urechea”. În acest fel este vizibilă avariția și lăcomia cârciumarului, dorind să își ascundă averea de îndată ce cineva ar fi intrat în cameră. De asemenea, număratul excesiv al banilor reprezintă în sine un obicei ce denotă setea de avere.
De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt importante în construcția personajului nuvelei, un prim astfel de element constituindu-l mijloacele de caracterizare. Astfel, lipsa de personalitate a lui Ghiță este scoasă în evidență de către Ana în timpul unei conversații cu Lică prin caracterizare directă: „… Ghiță nu-i decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Mai mult, Lică îi definește inteligența nativă și firea rațională, tot prin caracterizare directă: „ești om cu minte”. Fiind întovărășit cu Lică, Ghiță se simte mult mai puternic, ceea ce îi alimentează încrederea de sine: „dacă te-aș avea tovarăș, aș râde și de dracu și de mumă-sa”. De asemenea, trăsăturile lui Ghiță sunt trădate și de faptele și atitudinile sale, acesta fiind caracterizat indirect de acestea. Astfel, remarcăm impulsivitatea sa prin agresiunile față de soția sa, Ana: „de câte ori punea mâna pe ea îi lăsă urme vinete pe brațe”. Spre final, când devine un om periculos, acesta îl amenință pe Lică cu moartea.
Un alt element important pentru construcția lui Ghiță ca personaj este limbajul. Limbajul folosit de protagonist este unul marcat de regionalisme și expresii populare, ceea ce îi accentuează statutul social, fiind puternic implicat în colectivitatea rurală („hăț”, „muiere”, „grăiesc”, „te duc la spânzurătoare”, „mi s-a pus ceva de-a curmezișa-n cap”). Pe parcursul operei, zbuciumul sufletesc pe care el îl resimte devine amenințător și agresiv, folosind un limbaj la fel de agresiv („Lasă-mă dracului, nu mă mai hârși și tu”).
Nuvelă realist-psihologică, Moara cu noroc de Ioan Slavici surprinde nu doar destinul tragic al personajelor, ci şi efectele dezastruoase pe care goana după bani le poate avea asupra fiinţei umane.