Realismul este un curent literar apărut în secolul al XIX-lea, caracterizat prin reprezentarea veridica a realitatii, printr-o viziune obiectiva si impartiala asupra lumii exprimată în opere cu tematică socială, cu situații și personaje tipice.
Publicat în anul 1938, la sfârșitul perioadei interbelice, romanul ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu este o operă realistă cu elemente moderniste, fiind de asemenea de tip balzacian.
În primul rând, naratorul este la persoana a III- a, singular, omniscient, omniprezent, auctorial, perspectiva narativă fiind extradiegetică cu viziunea dindarat si focalizare zero, romanul fiind alcătuit din două fire narative. Primul este lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la tutorele lui şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia.
În al doilea rând, personajul central al romanului, Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix şi tutore al Otiliei, fiica soţiei decedate, se încadrează în tipologia avarului: deşi are îndatorirea legală şi morală de a asigura existenţa şi viitorul Otiliei, obsedat de mania banilor, amână mereu reglementarea situaţiei. În ceea ce-l priveşte pe Felix, refuză să-i dea banii cuveniţi sau îl sperie preţul unei rețete.
Temele acestui roman sunt realizarea unei fresce din viaţa burgheziei bucureştene, familia, societatea, moştenirea.
Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei”, însă, din motive editoriale a fost schimbat în „Enigma Otiliei”, facându-se astfel trecerea de la un element clasic, paternitatea, la unul modern, misterul.
O scenă semnificativă pentru tema romanului este cea în care Felix este primit în casa Giurgiuveanu. Odată ajuns, Otilia îi face cunoștință cu membrii familiei Tulea, alcătuită din Aglae, sora lui Costache, Simion, soțul acesteia și cei 3 copii: Olimpia, Aurica și Titi. Felix asistă la jocul de table care adună toate personajele în jurul mesei, fiecare având o notă aparte prin trăsăturile sale de caracter: moș Costache și Aglae sunt axați pe câștig pe când Pascalopol este dezinteresat. Naratorul creează prin intermediul scenei o atmosferă neprimitoare, dar și imaginea mediului în care pătrunde tânărul. Replicile Aglaei anticipează conflictul, iar atitudinea protectoare a Otiliei surprinde atașamentul lui Felix față de aceasta.
A doua scenă surprinde momentul în care, moș Costache suferă al doilea atac cerebral. Stănică pândise tot timpul pe la ferestre și prinde momentul în care Costache rămâne singur. El îi fură banii de sub salteaua pe care stătea, provocându-i moartea, bătrânul facand infarct. Stănică o părăsește pe Olimpia și se însoară cu Georgeta, o curtezană de lux, capabilă să-i asigure calea spre înalta societate. Scena evidențiază caracterul lui Stănică, acesta fiind omul capabil de orice pentru a-și atinge scopul, ajungând să cauzeze până și moartea unui om. De asemenea, scena prezintă și tema banilor, Costache reprezentând tipul avarului, care ține banii sub saltea, simțind nevoia de a-i ține aproape de el.
Conflictul romanului se afla în jurul moștenirea lui Costache Giurgiuveanu. Aceasta împarte personajele în două tabere: cei din clanul Tulea, care pândesc efectiv banii lui Costache, și cei care nu urmăresc averea lui Giurgiuveanu, dar depind de ea,Otilia şi Felix. Între cele două tabere se situează Pascalopol, care ține sincer la Costache, dar şi la Otilia, este convins de răutatea Aglaei și de relele intenții ale lui Stănică, are el însuși o situație materială bună, motiv pentru care încearcă să îl sfătuiască pe bătrân să ia deciziile cele mai bune.
Scriitor realist, George Călinescu urmărește în romanele sale omul ca ființă morală și realizează o adevărată comedie umană prin personajele tipice: Felix și Otilia sunt orfanii, moș Costache – avarul, Aglae – baba absolută, Aurica – fata bătrână, Simion – dementul senil, Titi – debilul mintal, Stănică – arivistul, Pascalopol – aristocratul rafinat.
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este plasată în Bucureşti, la începutul secolului al XX-lea „Într-o seară de iulie 1909…pe strada Antim…”
Compoziţional, romanul este alcătuit din douăzeci de capitole fără titlu. Se observă simetria dintre incipit şi final, dată de imaginea străzii Antim şi a casei lui Costache Giurgiuveanu, susţinută şi de replica bătrânului „nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc”.
In concluzie, valorificand argumentele demonstrate anterior, ”Enigma Otiliei” de George Calinescu este un roman realist balzacian.