Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau in proza, care infatiseaza viata reala printr-un conflict complex și puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu sufletul plin de framantari si stări contradictorii. Acțiunea este încărcată de tensiune și scene violente, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit.
Parabola dramatică Iona de Marin Sorescu a fost publicată în anul 1968 şi formează alături de piesele “Matca” şi “Paracliserul” trilogia intitulată sugestiv “Setea muntelui de sare”.
Discursul dramatic este reprezentat de un solilocviu, construit din enunţuri scurte, multi aforisme, în genul poeziei soresciene. Personajul, singurul personaj vorbitor al piesei, meditează asupra marilor probleme ale existenţei precum: viaţa, moartea,, libertatea, singurătatea, ceea ce conferă caracter filozofic operei.
Tema este condiția omului modern ce trăiește într-o lume desacralizată, al cărei sens nu-l poate înțelege, de unde nevoia de a descoperi sinele interior, locul în univers.
Titlul este simbolic și amintește personajului eponim, care deși nu are măreția eroilor din tragediile grecești, că este superior prin putința descoperirii sinelui.
Ca structură, piesa este împărțită în 4 tablouri, ce reprezintă etape ale căutării în care se află personajul şi ce au o desfăşurare simetrică, în primul şi ultimul tablou Iona fiind afară, iar ,în cele mediane, în interiorul balenei.
O prima scenă reprezentativă pentru tema operei se regăsește la nivelul tabloului al II-lea, când Iona se află în interiorul primului pește și se întreabă dacă a fost înghițit de viu sau de mort. El vorbește foarte mult, discursul fiind expresia supraviețuirii, mijlocul prin care oamenii rezistă chiar și în fața absurdului existențial. Comentariile personajului pe marginea morții, a timpului și a destinului sunt făcute într-o tonalitate ironică: ”Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă și-n salcâmul din față casei.” Descoperirea cuțitului, ca o posibilă cale de salvare, îi declanșează bună dispoziție și, înzestrat cu simțul umorului, el se adresează peștelui, întrebându-l cum de a putut face o asemenea greșeală motivând prezența cuțitului prin faptul că peștele este tânăr și “lipsit de experiență”. El crede că ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet, pentru a nu pătrunde nimeni cu un cuțit în el, în sensul că oamenii trebuie să fie atenți la cei pe care îi primesc în inimă lor pentru a nu fi răniți.
O altă scenă reprezentativă din tabloul al III-lea surprinde personajul în burta celui de-al doilea pește. El se imaginează în viață intrauterină, alături de un frate geamăn pe care nu-l poate însă vedea și formulează o concluzie tristă: ”Neglijezi azi, neglijezi mâine, ajungi să nu-ți mai vezi fratele”. Prinși în rutina vieții, oamenii se înstrăinează, deși simt acut nevoia de comunicare, idee redată prin afirmația că femeile însărcinate stau laolaltă “ca să vorbească pruncii nenăscuți între ei”. Acesta dorește să-i scrie mamei să-l mai nască încă o dată sau de mai multe ori, pentru că noi, oamenii, pierdem mereu câte ceva în viață și nu avem șansa de a o lua de la capăt.
Conflictul este de fapt drama existentiala a protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește plenar un conflict interior cu propriul sine,intr-o intriga de mare tensiune dramatică nascuta din discrepanța dintre ideea de libertate, de cunoastere absoluta, și damnarea de a trai într-un orizont închis, ca un pantece de chit.
În ceea ce priveşte contextul spaţio-temporal, acesta are valoare simbolică în teatrul modern. Precizat în indicaţiile scenice de la începutul fiecărui tablou, spaţiul cu valoare metaforică aparţine aproape exclusiv imaginarului: acvariul, plaja, burţile peştilor, moara de vânt. Se remarcă totodată spaţiul închis, psihologic al protagonistului. Absenţa timpului istoric şi situarea în atemporal accentuează perspectiva discontinuă a timpului psihologic.
Iona, personaj principal şi eponim, pescar pasionat, întruchipează omul obişnuit ce năzuieşte în viaţă spre libertate, aspiraţie şi iluzie, idealuri simbolizate de marea care-l fascinează. El încearcă să-şi controleze destinul, să-l refacă. Gestul sinuciderii şi simbolul luminii din final sunt o încercare de împăcare a omului singur cu omenirea întreagă, o salvare prin cunoaşterea de sine, ca forţă purificatoare a spiritului.
In concluzie, valorificand argumentele demonstrate anterior, ”Iona” de Marin Sorescu este o parabola dramatica.