Considerat o primă formă de manifestare a modernității în artă simbolismul se cristalizează în Franța sfârșitului de secol al XIX-lea, originile curentului fiind strâns legate de manifestările, în pictură, ale impresionismului. În plan autohton, curentul simbolist marchează prima formă de sincronizare a literaturii române cu cea europeană grație activității desfășurate de Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”.
Poezia simbolista “Plumb” de George Bacovia, deschide volumul cu același titlu, aparut in 1916, in perioada interbelica. Universul poetic bacovian are la baza cateva motive specifice liricii simboliste:motivul singuratatii apăsătoare, sentimentul inadaptarii, al izolatii, al înstrăinării și al dorinței de evadare.
Dintre tehnicile simboliste folosite de poet amintim muzicalitatea versurilor, prezența simbolurilor, corespondențele olfactive, toate sugerând degradarea și dezintegrarea, precum și neputința eului liric de a se adapta condițiilor mediocre.
Tema poeziei o constituie condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații, condiție marcată de singurătate, imposibilitatea comunicării și a evadării, respectiv moartea iubirii.
Titlul este alcătuit din substantivul „plumb”, care în sens denotativ este un metal greu, gri, iar în sens conotativ sugerează, în plan poetic, apăsarea sufletească, monotonia, nelinistea. De asemenea, repetarea de şase ori simetric a acestui cuvânt, conferă muzicalitate textului.
Compoziţional, poezia este alcătuită din două catrene. Organizarea materialului poetic se realizează cu ajutorul relaţiilor de simetrie. Termenul „plumb” apare în aceeaşi poziţie în fiecare strofă, iar verbul „a fi” se regăseşte în două versuri simetrice sintactic. Realizate prin paralelism, cele două strofe corespund celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de „cavou” şi cea interioară, simbolizată de sentimentul iubirii.
Strofa I surprinde un cadru închis sufocant, apăsător al „cavoului” în care eul poetic se simte singur: „Stam singur în cavou”. Elementele decorului funerar: „sicrie de plumb”, „veşmântul funerar”, „flori de plumb”, „coroane de plumb” alcătuiesc un spaţiu împietrit, un univers imaginar al morţii în care doar vântul provoacă scârţâitul sinistru al coroanelor de plumb “…şi era vânt/Şi scârţâiau coroanele de plumb”. Cavoul sugerează un univers interior, exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant în care trăieşte poetul. Acesta poate simboliza societatea, propriul suflet, propria viaţă, destinul celui care nu găseşte o cale de eliberare. Cuvantul „plumb”, situat simetric la sfârşitul primului şi ultimului vers, sugerează neputinţa poetului de a evada din această lume. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
Strofa a II-a ilustrează interioritatea eului poetic, ce stă sub semnul tragicului existenţial generat de imposibilitatea trăirii sentimentului de iubire: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” realizează misterul poeziei. Este vorba de întoarcerea cu faţa spre apus care înseamnă moarte. Strigătul disperat, înspăimântat al celui care stă singur lângă mort e cutremurător. Frigul nu este numai unul exterior, ci mai ales unul interior, provocat de teamă şi singurătate: „Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig/Stam singur lângă mort şi era frig…” Ultimul vers „Şi-i atârnau aripele de plumb” sugerează o cădere surdă şi grea, imposibilitatea îndeplinirii aspiraţiilor spirituale. Poetul sugerează stări interioare prin simboluri. Realitatea obiectivă, receptată de o sensibilitate aflată sub imperiul unei stări depresive, este transformată într-o realitate interioară.
La nivel lexical, sunt prezenţi termeni din câmpul semantic al morţii: „sicriu”,„cavou”, „mort”, „funerar”,„coroane”. Sub raport stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor „flori de plumb”, „coroane de plumb”, „aripile de plumb” cu multiple semnificaţii.
Eul liric își face simțită prezența prin intermediul lirismului subiectiv, sugerat de verbele și pronumele la persoana I singular: „meu”, „am început”, „să strig”, „stam singur”.
Poezia este alcătuită din două catrene cu rimă îmbrățișată, măsura de zece silabe, ritm iambic.
In concluzie, valorificand argumentele demonstrate anterior, poemul “Plumb” de George Bacovia este o opera lirica simbolista.