Perioada interbelica este dominata in cultura si literatura romana de miscarea modernista. In sens general, aceasta reprezinta tendinta de innorie in arta si literatura romana caracterizată de negarea traditiei și impunerea unor noi principii de creație.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a apărut în 1930 şi constituie un roman modern, interbelic, de analiză psihologică.
O prima trasatura a romanului modern este perspectiva narativa subiectiva, cu focalizare interna. Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiul.
O alta trasatura este prezenta timpului psihologic, care are ca efect dilatarea unor evenimente datorită percepției subiective: gesturile soției în excursia de la Odobesti sau retragerea soldatilor sub ploaia de obuze. Un alt aspect al modernității este integrarea documentului în ficțiune, precum articole din presa vremii sau jurnalul de campanie al scriitorului.
Textul narativ este structurat în doua parti precizate in titlu, indicând temele romanului și, in acelasi timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: iubirea și războiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii esuate dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmarind experienta de pe front, din timpul Primului Război Mondial.
Titlul conţine două părţi care numesc cele două experienţe existenţiale: dragostea şi războiul. Adjectivele „ultima” şi „întâia” arată că eroul a depăşit drama iubirii înşelate şi intră în alte orizonturi de cunoaştere. „Noaptea” sugerează incertitudinea, îndoiala, necunoscutul.
O prima scena relevanta pentru tema o reprezinta scena excursiei de la Odobesti. Drumul și cele trei zile petrecute acolo devin un prilej de nesfârșită suferință.Ștefan analizează cu luciditate fiecare gest al Elei și îi conferă proporții catastrofale neputând suporta atenția pe care soția sa o acordă domnului G. Ela face lucruri pe care Ștefan credea că ea le face doar pentru el. Întorși la București, ei se despart o vreme, apoi se împacă, iar personajul pleacă pe front voluntar, dezamăgit de atitudinea soției. El afirmă „n-am fost niciodată gelos, deși am suferit din cauza iubirii” și trăiește nu doar o dramă a iubirii, ci și una a cunoașterii, acceptând cu durere faptul că nu există iubire absolută. În final cei doi se despart definitiv, nu pentru că are dovada trădării, ci pentru că nu o mai iubește.
O altă scenă semnificativă este cea de la începutul capitolului „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”. Batalionul lui Gheorghidiu participă la o bătălie pe front și se confruntă cu moartea, soldații fiind luați prin surprindere. Aceștia sunt astupați de pământ, iar unul dintre soldați plânge spunand: „ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”,iar, un alt soldat vede cum un capul unui coleg i-a fost retezat de un obuz. Scena dezvăluie momentul în care Ștefan se confruntă cu moartea, trăirile războiul fiind surprinse prin intermediul descrierii frontului și al soldaților care se luptă pentru a supraviețui. De asemenea, scena marchează momentul în care Ștefan trăiește sentimente contradictorii: teama, frica și groaza dar și bucuria supraviețuirii atacului. Cu această experiență tragică, la care se adaugă altele, ulterior, personajul principal acumulează o cunoaștere exactă a războiului și a realității, realizând că drama războiului este mult mai importantă decât drama pe care o trăiește cu Ela.
Personajul principal, S. Gheorghidiu, reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăiește drama indragostitului de absolut. Stefan este filozof, un spirit lucid care analizează totul,interpretează totul, fiecare gest al soţiei este un chin pentru el, este interpretat ca un gest de trădare.
Spre deosebire de romanele tradiționale, în romanul lui C. Petrescu, conflictul este interior si se produce in conștiința personajului-narator, care trăiește stări și sentimente contradictorii în ceea ce o privește pe soția sa, Ella. Implicarea Elei în lumea mondenă pe care eroul o dispretuieste reprezinta principalul motiv al rupturii dintre Ștefan și soția sa. Conflictul exterior pune în evidenta relația personajului cu societatea, plasandu-l in categoria inadaptatilor sociali.
În concluzie, valorificand argumentele demonstrate anterior, poezia „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de război”, de Camil Petrescu este un roman modern psihologic.