Basmul este opera epica in proza de dimensiuni medii, care prezinta lupta dintre bine si rau incheiata cu victoria binelui și călătoria eroului spre maturizare.
Opera literară „Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă a apărut la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare” si este un basm cult. Basmul cult are autor cunoscut, fabulosul este tratat în manieră realistă, personajele au atât calităţi cât şi defecte și sunt construite prin supradimensionare.
Pe de o parte textul se încadrează în specia basmului prin prezenta motivelor literare specifice precum motivul împăratului fără urmaşi la tron, al superiorităţii mezinului, al animalului năzdrăvan, al încălcării interdicţiei, al morţii ritualice, al inversării rolurilor, al podului, al călătoriei sau motivul nunţii fără sfârşit.
Pe de alta parte, protagonistul operei are atât calităti cât şi defecte. Harap-Alb nu e mai viteaz decât alti oameni, dar prin bunătate are parte de aliați care îl scot din impas. Compensându-i slăbiciunile umane, naivitatea, neascultarea sfatului părintesc, trăsăturile morale, bunătatea, mila, conferă lui Harap-Alb calitatea de purtător al Binelui, generalizand această calitate în sfera naturii, a cosmosului întreg.
Tema basmului e lupta dintre bine şi rău, încheiată prin victoria binelui. De asemenea, eroul parcurge o călătorie iniţiatică, a maturizării, pentru dobândirea unor valori morale.
Titlul este alcătuit din substantivul ,,Povestea” care simbolizează drumul vieţii şi oximoronul ,,Harap-Alb” ce reflectă condiţia duală a personajului: “Harap”- rob, slugă, “Alb”- de origine nobilă.
Proba podului este o primă scenă semnificativă pentru tema basmului. Astfel, după eșecul fraților săi, mezinul este răsplătit de Sfânta Duminică pentru bunătatea de care a dat dovadă și este sfătuit să ceară calul, armele și straiele cu care a fost tatăl său mire, repetând, astfel, inițierea craiului. Trecerea podului echivalează primul nivel al maturizării lui Harap-Alb și deschiderea acestuia spre explorarea misterelor lumii, odată cu plecarea la curtea lui Verde-Împărat. Secvența evidențiază motivul superiorității mezinului, care, în contrast cu basmele populare, nu săvârșește nimic spectaculos, ci se remarcă prin trăsăturile sale morale.
O altă scenă semnificativă pentru tema este cea a coborârii în fântână. După o vreme, fiul de crai și spânul ajung într-o poiană în care este o fântână adâncă. Spânul coboară, umple plosca cu apă și mai stă puțin pentru a se răcori. Ieșind din ea, îl îndeamnă pe fiul craiului să facă la fel iar îndată ce intră, spânul pune un capac pe fântână. Îl pune să jure că îl va sluji și se va da drept nepotul lui Verde-Împărat până când va muri și va învia, amenințându-l cu moartea. Scena are în plan simbolic semnificația grotei, spațiu al nașterii și al regenerării, coborârea în infern sau chiar trecerea la un alt plan al existenței. Acoperirea fântânii de către spân cu un capac sugerează o moarte simbolică la care este supus feciorul de crai, încheierea unei etape a vieții lui din care va apărea un om care va lupta pentru a-și câștiga identitatea. Această coborâre reprezintă pentru eroul basmului începutul sclaviei lui în slujba spânului. Astfel, personajul intră în fântână naiv fecior de crai pentru a deveni Harap-Alb, rob al spânului care joacă rolul inițiatorului.
Personajele create de Ion Creangă sunt diferite reprezentări ale binelui şi ale răului. Protagonistul beneficiază pe tot parcursul călătoriei sale iniţiatice de ajutoare: fiinţe ce deţin puteri fantastice, Sfânta Duminică, animale fabuloase: calul, furnicile, albinele, fiinţe himerice: Setila, Flamanzila,Ochila, Pasari-Lati-Lungila și Gerila dar și de obiecte miraculoase: aripile crăieselor, apa vie, apa moartă.
Conflictul aparţine tot universului basmului, fiind unul de natură exterioară, între forţele binelui şi cele ale răului, avându-i ca exponenţi pe Harap-Alb şi Spân, antrenaţi pe tot parcursul operei în diverse întâmplări ce duc în final la biruinţa celui devenit împărat.
Indicii spaţio-temporali sunt vagi. Timpul e mitic, “Amu cica era odata”, iar spaţiul sugerează dificultatea aventurii eroului care trebuie să ajungă de la un capăt la altul al lumii, în plan simbolic, de la imaturitate, la maturitate.
Narațiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții, unele adresate interlocutorilor ipotetici. Focalizarea este zero iar viziunea „dindarat”.
În concluzie, valorificand argumentele demonstrate anterior, opera „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă este un basm cult.
Vezi si schița Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
1 thought on “Referat Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga”